ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost adoptată Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic

10:24 | 15.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. Deputații au adoptat ieri, în lectura a doua, Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic. Inițiativa legislativă a fost elaborată de deputații fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Larisa Voloh și Ina Coșeru, în comun cu reprezentanții Ministerului Mediului, Agenției Moldsilva și Societății Vânătorilor și Pescarilor din Republica Moldova, informează MOLDPRES.

Documentul are ca scop reglementarea relațiilor în domeniul gestionării și administrării fondului cinegetic național. Acesta conține prevederi referitoare la cerințele de bază privind constituirea și organizarea unui fond cinegetic, care va putea fi constituit pe un teren de cel puțin 5 000 de hectare. Fiecărui fond cinegetic i se va atribui o denumire și un număr distinct, se va întocmi o hartă-schemă, fișă și un plan de management al acestuia. Fondurile cinegetice vor fi atribuite în gestiune, direct sau prin licitație deschisă. Gestionarea fondului cinegetic se va realiza în baza unui contract de gestiune, încheiat pe o perioadă de 15 ani, cu achitarea plății anuale.

Proiectul mai conține prevederi care vizează administrarea fondului cinegetic național și atribuțiile administratorului; obligațiile gestionarului fondului cinegetic; controlul de stat și protecția fondului cinegetic național etc. Autoritatea responsabilă de exercitarea controlului de stat privind fondul cinegetic național va fi Inspectoratul pentru Protecția Mediului.

În noua lege sunt stipulate și regulile vânătorii. Astfel, se conțin prevederi referitoare la persoanele care pot practica și participa la vânătoare; atributele permise în cadrul vânătorii; speciile de faună de interes cinegetic și perioadele de vânătoare, precum și reglementări privind vânătoarea ilicită (braconajul) și răspunderea pentru încălcarea legislației privind fondul cinegetic.

Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic va intra în vigoare, cu unele excepții, la expirarea a șase luni de la data publicării în Monitorul Oficial. La data intrării în vigoare a prezentei legi va fi abrogată Legea vânătorii și fondului cinegetic din 2018.

img24001836

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!