ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Alegeri în Rusia: Aproape un sfert dintre alegători au votat deja

19:22 | 15.03.2024 Categorie: Externe

Moscova, 15 mar. /MOLDPRES/. La ora 16:30, ora Moscovei (13:30 GMT), în prima zi din cele trei destinate votului, participarea la alegerile prezidențiale din Rusia a fost de 24,41%, conform anunțului făcut de Comisia Electorală Centrală (CEC). Incidentele raportate până în prezent sunt legate în principal de acțiuni de protest individuale, cum ar fi atacurile cu cerneală sau alte lichide asupra urnelor, precum și de atacurile cu drone ucrainene și incursiunile unor combatanți proveniți din Ucraina în regiunile de graniță ale Rusiei, scrie Agerpres cu referire la agențiile internaționale de presă.

În contextul atacurilor asupra secțiilor de votare, președinta CEC, Ela Pamfilova, a subliniat că autorii vor fi aduși în fața legii. „Toți cei implicați au fost arestați, iar oricine va încerca să comită astfel de fapte va suporta consecințele legale”, a avertizat oficiala rusă, subliniind că „nu este vorba despre farse, ci despre acțiuni cu elemente de terorism”.

Potrivit autorităților, opt persoane au fost reținute, inclusiv o femeie care a încercat să incendieze o cabină de vot în Moscova. De asemenea, o altă persoană reținută a încercat să dea foc unei urne de vot în localitatea Khanti-Mansisk din Siberia.

Alegerile se desfășoară în 89 de regiuni, inclusiv cele patru provincii ucrainene anexate în septembrie 2022, care sunt controlate parțial de Rusia (Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie), precum și peninsula Crimeea, care a fost anexată.

În provincia Herson, unde partea de sud, dincolo de fluviul Nipru, este sub controlul armatei ruse, autoritățile instalate de Moscova au raportat că armata ucraineană a bombardat două clădiri în care se aflau secțiile de votare în localitățile Kahovka și Brilivka, provocând răniri. Aceste acuzații nu au putut fi verificate independent.

img24001868

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!