ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Serviciului Fiscal de Stat

17:51 | 28.03.2024 Categorie: Comunicate

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Directorul SFS, Olga Golban a discutat cu agenții economici din municipiul Cahul

Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban a efectuat la data de 28 martie 2024 o vizită de lucru în municipiul Cahul, unde a avut o întrevedere cu reprezentanții mediului de afaceri din regiune, alături de alți specialiști din cadrul SFS din domeniul metodologie, conformare, recuperare creanțe și deservire fiscală.

Olga Golban a mulțumit contribuabililor pentru responsabilitatea fiscală de care dau dovadă, contribuția semnificativă la formarea veniturilor la buget, reiterând totodată deschiderea autorității fiscale pentru discuții, schimb de opinii și cooperare în vederea eficientizării proceselor de administrare fiscală și simplificarea procedurii de declarare și achitare a impozitelor.

„Misiunea Serviciului Fiscal de Stat este de a asigura un proces eficient de administrare și deservire fiscală prin crearea de condiții contribuabililor pentru conformare la respectarea legislației. Mizăm pe o discuție prietenoasă, interacțiune și identificarea soluțiilor oportune pentru fiecare situație în parte. Astfel, vom contribui la sporirea civismului fiscal prin conformare benevolă și conlucrare”, a adăugat directorul SFS.

În cadrul întrevederii cu agenții economici din raionul Cahul s-au discutat mai multe subiecte, precum:

*Programul de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli. Modificările efectuate aferent extinderii Programului;
*Simplificarea în gestionarea documentelor primare, urmare a modificării Hotărârii Guvernului nr. 294/1998;
*Schimbarea echipamentelor de casă și de control de model vechi cu cele conectate la SIA „MEV”;
*Programul de conformare a contribuabililor;
*Modificarea termenului de stingere a obligației fiscale. Modalitățile de executare silită a obligației fiscale.

La rândul lor, agenții economici au mulțumit administrației fiscale pentru deschiderea manifestată, dialogul interactiv și răspunsurile oferite aferent aplicării corecte a legislației fiscale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!