ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului a discutat cu reprezentanți ai minorităților etnice despre referendumul de aderare a Moldovei la UE

19:25 | 28.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții minorităților etnice cu care a abordat subiectul organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană aduce o serie de beneficii pentru fiecare cetățean în parte, indiferent de apartenența etnică, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

Președinta a precizat că UE pune un accent puternic pe protecția drepturilor minorităților și pe promovarea diversității culturale, precum și oferă asistență financiară pentru susținerea și dezvoltarea comunităților care includ minorități etnice. 

Totodată, Președinta Maia Sandu a îndemnat pe cei prezenți să susțină și să promoveze parcursul european al Republicii Moldova în comunitățile din care fac parte. Șefa statului a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană  înseamnă pace, mai multe investiții în infrastructură, educație și proiecte de dezvoltare locală, ceea ce duce la îmbunătățirea nivelului de viață pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

img24002231

img24002231

img24002231

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!