ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Miniştrii apărării francez şi rus au avut o discuţie telefonică, prima după octombrie 2022

21:00 | 03.04.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 3 apr. /MOLDPRES/. Ministrul francez al apărării Sébastien Lecornu a avut miercuri o convorbire telefonică cu omologul său rus Serghei Şoigu, după ce ultima lor discuţie de acest fel a avut loc în octombrie 2022, a anunţat Ministerul Apărării de la Paris, potrivit AFP, preluat de Agerpres și Moldpres. 

Şi de această dată ministrul Sébastien Lecornu a "condamnat fără rezerve războiul de agresiune pe care Rusia l-a lansat în Ucraina", afirmă într-un comunicat Ministerul francez al Apărării.

În schimb, el a "confirmat disponibilitatea Franţei" pentru "intensificarea schimburilor" cu Rusia în lupta contra terorismului, se arată în acelaşi text, în contextul atacului terorist din 22 martie revendicat de gruparea Statul Islamic şi în care cel puţin 144 de persoane au fost ucise într-o sală de concerte la Moscova.

Relaţii dintre Paris şi Moscova, deja tensionate de războiul pornit de Rusia în Ucraina şi de sprijinul militar oferit acesteia din urmă de către Franţa, s-au degradat şi mai mult după ce la sfârşitul lunii februarie preşedintele francez Emmanuel Macron nu a exclus posibilitatea ca unele state aliate ale Kievului să trimită trupe în Ucraina, întrucât, a motivat el, "trebuie făcut tot posibilul pentru ca Rusia să nu câştige acest război".

Preşedintele rus Vladimir Putin a pus această reacţie "emoţională" a lui Macron pe seama faptului că Rusia a "călcat pe coadă" Franţa în Africa, ceea ce a generat "resentimente" la Paris.

 

img24002381

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!