ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ofițerii CNA au descins în capitală într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită

12:06 | 29.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 apr. /MOLDPRES/. O schemă de obținere ilegală a terenurilor din Chișinău a fost deconspirată de oamenii legii. Ofițerii CNA efectuează 35 de percheziții la 30 de persoane vizate într-un dosar de corupere pasivă și luare de mită, comunică MOLDPRES.

Potrivit CNA, în dosare este cercetat un președinte al Întovărășirii Pomicole din municipiul Chişinău și un fost specialist al Direcției funciare a Primăriei Chișinău. Cei doi bănuiți ar fi pus la cale o schemă de transmitere ilegală în proprietate a unor terenuri, amplasate în capitală.

Conform materialelor cauzei, persoanele cointeresate să obțină în proprietate un teren din gestiunea Întovărășirii Pomicole, amplasate în intravilanul capitalei, ar fi apelat la persoanele din conducerea acesteia, după care „ar fi fost organizată transmiterea ilegală în proprietate a terenurilor contra mijloacelor bănești ce variau între 5000-7000 de euro”. „În vederea realizării schemei infracționale, bănuiții ar fi identificat terenuri neprivatizate și nefolosite, apoi, în baza unui proces-verbal fictiv, aceștia le-ar fi atribuit în folosință unor persoane interpuse. Ulterior, ar fi fost organizată privatizarea și înstrăinarea loturilor prin funcționari publici din cadrul Primăriei Chişinău”, a precizat CNA.

Astăzi, ofițerii CNA au desfășurat 35 de percheziții la 30 de persoane, vizate în organizarea schemei de preluare ilegală a terenurilor municipalității. În urma acțiunilor de urmărire penală, au fost ridicate telefoane mobile, purtători de informații și înscrisuri de ciornă. Ambele persoane sunt cercetate, în stare de libertate.

img24003136

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!