ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

BNS: Până la 2 mai, au fost recenzate circa 825 de mii de locuințe și peste 1,2 milioane de persoane

13:31 | 03.05.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 3 mai. /MOLDPRES/. Până la finele zilei de 2 mai 2024, în cadrul Recensământului populației și locuințelor au fost recenzate circa 825 mii de locuințe (inclusiv cele neocupate) și circa 1 mln 204 mii de persoane. Cifrele au fost publicate astăzi de Biroul Național de Statistică (BNS), transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, numărul populației recenzate include atât persoanele cu reședință obișnuită, cât și cele fără reședință obișnuită. 

Totodată, BNS a prezentat și informația privind ponderea locuințelor recenzate în total locuințe estimate, în profil teritorial, la finele zilei de 2 mai 2024. Astfel, printre municipiile și raioanele în care se atestă cea mai înaltă rată de recenzare se numără Soroca, Telenești, Fălești, Orhei, Ungheni, Glodeni.

”Îndemnăm populația să fie în continuare receptivă și deschisă de a participa la recensământ”, a precizat BNS. 

Recensământul populației și locuințelor a fost lansat pe 8 aprilie și se va desfășura până pe 7 iulie curent. În acest interval, circa 4 mii de recenzori, urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația etc., dar și locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire ș.a. 

Recensământul se desfășoară o dată la zece ani, fiind o activitate de amploare națională care oferă tabloul demografic complet al țării. Datele colectate în urma recensământului vor oferi informații pentru elaborarea politicilor publice, naționale și locale, necesare pentru dezvoltarea economică și socială a țării.

 

 

img24003281

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!