ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorul Vitalie Ciobanu a împlinit 60 de ani

09:53 | 04.05.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 4 mai. /MOLDPRES/. Prozatorul, eseistul, criticul literar și publicistul Vitalie Ciobanu, laureat al mai multor premii literare, marchează astăzi cea de-a 60-a aniversare, informează MOLDPRES.

S-a născut pe 4 mai 1964, în orășelul Florești, într-o familie de intelectuali, ambii părinți fiind profesori. Este fratele mai mare al actorului și regizorului, profesorului de teatru Vlad Ciobanu, cel care a interpretat rolul tânărului Mihai Eminescu în filmul lui Emil Loteanu „Luceafărul” și care l-a jucat pe primul „Hamlet” din Basarabia postbelică, precum și alte roluri importante din dramaturgia națională și universală. A absolvit Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova (1986). După absolvire a fost redactor la Editura „Literatura artistică” (ulterior „Hyperion”) până în 1993.

Potrivit Calendarului Național, în 1994, împreună cu scriitorul Vasile Gârneț, înființează revista literară „Contrafort” (fiind redactor-șef al acesteia până la încetarea apariției ei în decembrie 2021), precum și Fundația Culturală „Contrafort”. Din 1999 este comentator la Radio „Europa Liberă” unde, din iunie 2023, realizează podcastul „Cultura la frontieră”. Din 2022 este colaborator permanent la postul internațional de radio „Deutsche Welle”.

A publicat volumele: „Schimbarea din strajă” (roman, Chișinău,1991), „Frica de diferență” (articole, eseuri, cronici literare), Editura Fundației Culturale Române, București, 1999,„Valsul pe Eșafod (30 de pretexte literare și un Jurnal la Praga)”, „Cartier”, Chișinău, 2001, „Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova” (eseuri), „Polirom”, 2005; „Literatur Express. Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe două voci” (în colaborare cu Vasile Gârneţ), „Cartea românească”, 2007; „Scribul în grădina fermecată. Jurnal de lectură”, „Arc”, 2014; „Vin rușii! 5 perspective asupra unei vecinătăți primejdioase” (coautor, alături de S. Fati, I. Stanomir, M. Voicu și V. Naumescu), „Humanitas”, 2018; „Zilele după Oreste” (proză scurtă), „Humanitas”, 2019 ș.a.

Este prezent în mai multe antologii literare apărute în România, Republica Moldova și în străinătate: „Momentul adevărului”, o culegere de texte ale unor eseiști români contemporani (Cluj, „Dacia”, 1996); „Literatura din Basarabia în secolul XX”. Volumele „Proză scurtă II” și „Eseuri/Critică literară” („Știința”&„Arc”, 2004); „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”. „Eseu/Critică literară” („Știința”&„Arc”, 2017); „Europaexpress. Ein literarisches Reisebuch” (Eichborn, Berlin, 2001); „Best European Fiction 2013”, editor A. Hemon, Dalkey Archive, Statele Unite ș.a. Este coordonator și alcătuitor al volumului „Arhipelag” – o antologie de literatură română din Republica Moldova în limbile germană, engleză și franceză, apărut sub egida PEN Clubului basarabean în 2010. Colaborează la cele mai importante publicații culturale românești: „România literară”, „22”, „Dilema (veche)”, „Viața Românească”, „Observator cultural”, „Lettre Internationale”, „Secolul 21”, „Cultura” (București), „Interval” (Brașov), „Apostrof”, „Steaua” (Cluj), „Timpul”, „Convorbiri literare” (Iași) ș.a.

Vitalie Ciobanu a fost distins cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Moldova (1991), Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din România (1999), Premiul pentru jurnal/memorii al Filialei Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România (2007), Premiul pentru eseu și critică literară al Uniunii Scriitorilor din Moldova (2014); Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2019), Premiul Național al Republicii Moldova (2021). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, din 1992; membru al Uniunii Scriitorilor din România, din 1993; membru (din 1991) și președinte (din 2004) al PEN Centru Moldova, asociat Organizației Mondiale a Scriitorilor (International PEN).

 

img24003295

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!