ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova nu s-a calificat în marea finală a Eurovision 2024

07:20 | 08.05.2024 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 mai. /MOLDPRES/. Reprezentanta Republicii Moldova, Natalia Barbu, care a urcat pe scenă sub numărul 11, cu piesa – In The Middle, nu a fost selectată printre cei 10 concurenți din prima semifinală și nu s-a calificat în marea finală a Eurovision 2024, concurs care se desfășoară în perioada 7-11 mai în orașul Malmo, Suedia, informează MOLDPRES.

Cele 10 țări din prima semifinală care s-au calificat în marea finală sunt: Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croația, Irlanda și Luxemburg.

Natalia Barbu reprezintă Republica Moldova la Eurovision pentru a doua oară. Prestația din anul 2007 cu piesa „Fight” i-a adus locul 10. R. Moldova, alături de Polonia, Islanda, Azerbaidjan și Australia, nu s-a calificat. Rezultatul semifinalei a fost stabilit prin televot. Acesta a avut loc în timpul transmisiunii în direct a concursului. În această semifinală au votat cele 15 țări participante, precum și Suedia, Germania și Regatul Unit.

Anul trecut, R. Moldova a fost reprezentată de interpretul Pasha Parfeni, care s-a clasat pe locul 18 în marea finală, cu piesa „Soarele și Luna”. Cel mai bun rezultat al Moldovei la Eurovision a fost în anul 2017, atunci când trupa SunStroke Project a obținut locul trei cu piesa „Hey mamma”.

Eurovision Song Contest 2024 se desfășoară la Malmö, Suedia, ca urmare a victoriei de anul trecut a interpretei Loreen, cu piesa „Tattoo”. Prima semifinală a avut loc ieri seară 7 mai, iar cea de-a doua semifinală se va desfășura pe 9 mai. Țara câștigătoare va fi desemnată în cadrul finalei de pe data de 11 mai.

 

 

img24003357

img24003357

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!