ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane la Odesa

10:34 | 01.05.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 1 mai. /MOLDPRES/. Un atac rusesc cu rachete a ucis cel puţin trei persoane la Odesa, în sud-vestul Ucrainei, au informat autorităţile locale miercuri dimineaţa, informează AFP, preluat de Agerpres și Moldpres.

"Inamicul a atacat Odesa cu rachete balistice. În urma atacului, trei persoane au fost ucise şi alte trei au fost rănite, a declarat primarul oraşului Odesa, Ghennadi Truhanov, pe reţeaua de socializare Telegram.

"Toată asistenţa medicală necesară este oferită răniţilor", a declarat pe Telegram guvernatorul regiunii Odesa, Oleg Kiper."Există daune la infrastructura civilă", a adăugat el, fără a oferi alte informaţii.

Un atac cu rachete efectuat de forţele ruse luni la Odesa a ucis cinci persoane, potrivit oficialilor locali.

Port la Marea Neagră vital pentru exporturile ucrainene, oraşul Odesa este în mod regulat vizat de atacuri mortale cu rachete şi drone.

Rusia loveşte necruţător oraşele ucrainene de luni de zile şi a avansat pe frontul de est înainte de sosirea armelor americane, cruciale pentru Kiev. 

img24003211

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!