ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O femeie a murit din cauza complicaţiilor provocate de gripă

12:23 | 11.02.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 11 feb. /MOLDPRES/. O femeie din Chişinău a murit aseară la spital, din cauza complicaţiilor provocate de virusul gripal A H1N1. Este primul caz de deces din anul curent din cauza gripei, informează MOLDPRES.

Ion Arteni, vicedirector medical al Spitalului Clinic Municipal nr.1, a precizat pentru agenţie că pacienta de 45 de ani a fost internată la 6 februarie, în secţia reanimare, cu pneumonie bilaterală. ”Chiar dacă a urmat tratament conform protocoalelor clinice, după patru zile starea femeii s-a agravat. Testele de laborator ale Centrului Naţional de Sănătate Publică au confirmat prezenţa virusului gripal A H1N1”, a menţionat Arteni.

Potrivit sursei citate, un bărbat de 36 de ani din Chişinău se află în prezent în secţia reanimare a aceluiaşi spital. Bolnavul a fost internat în stare gravă la 4 februarie, cu pneumonie. Testele de laborator au arătat de asemenea prezenţa virusului gripal A H1N1.

“Bărbatul cu gripă A H1N1 urmează tratament în volum adecvat. Starea pacientului este gravă, dar stabilă. Sperăm ca pronosticul să fie unul favorabil, dar sînt anumite rezerve”, a subliniat Ion Arteni.  

Conform statisticilor, în anul 2014 în Republica Moldova nu a fost înregistrat nici un deces din cauza gripei A H1N1. În anul 2013, zece oameni au murit din cauza complicaţiilor provocate de gripă, notează MOLDPRES.

img15000884

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!