ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Vulcănești va fi deschis un parc eolian

17:25 | 01.10.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Stephane Bride, ministru al Economiei, a avut astăzi o întrevedere cu reprezentanții Renovatio Group (România) și ai oficiului Corporației Financiare Internaționale (IFC) din România, entitate ce face parte din grupul Băncii Mondiale, informează MOLDPRES cu referire la un comunicat al ME.

În cadrul întrevederii a fost prezentat proiectul Parcului eolian Vulcăneşti, dezvoltat de Renovatio în comun cu IFC. Proiectul presupune construcția unui parc cu 60 de turbine eoliene, la o capacitate de 120 MW. Compania a planificat darea în exploatare a parcului pînă în anul 2016.

Stephane Bride a salutat această inițiativă şi a menţionat că Republica Moldova îşi va putea asigura securitatea energetică prin diversificarea surselor de energie, inclusiv din surse regenerabile. ”Implementarea proiectelor de energie regenerabilă este o alternativă de viitor pentru Moldova. După cum se ştie, în Europa, fotovoltaicele, eolienele şi alte surse naturale de energie au o pondere importantă în consumul total al ţării”, a spus vicepremierul.

Potrivit reprezentanților companiei Renovatio Group, Parcul eolian Vulcăneşti va genera energie electrică de circa 430 - 500 GWh anual, care va asigura aproximativ 10% -13% din consumul total anual de energie electrică din Republica Moldova. Reprezentanții companiei au informat că Renovatio deţine avizul tehnic de racordare la reţeaua electrică, terenul pentru construcţie, studiul de fezabilitate, studiul geotehnic şi studiu topografic, evaluarea impactului asupra mediului. În continuare rămîne de finalizat contractul de racordare și obţinerea autorizaţiei de construcţie. După încheierea lucrărilor, compania urmează să obțină licență de producere a energiei electrice de la ANRE.

Renovatio este o companie multinaţională cu activităţi în domeniul energiei regenerabile: atît energie eoliană, cît şi energie fotovoltaică. Compania a fost înființată în anul 2003, iar în anul 2005 şi-a început activitatea în calitate de furnizor de energie electrică pe piaţa liberalizată din România. 

(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)

img15006531

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!