ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Necrolog. Nicolae Esinencu

12:03 | 26.04.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Exprimăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor şi tuturor celor care i-au fost aproape prozatorului şi dramaturgului Nicolae Esinencu, stins din viață luni, 25 aprilie, la vîrsta de 76 de ani.

Laureat al Premiului de Stat, cavaler al ”Ordinului Republicii”, Nicolae Esinencu s-a născut la 13 ianuarie 1940 în Chiţcanii Vechi, judeţul Orhei, astăzi situat în raionul Teleneşti. În anul 1973 a absolvit Cursurile Superioare de Literatură de pe lîngă Institutul de Literatură „Maxim Gorki" din Moscova. A colaborat la revista „Femeia Moldovei". Ulterior a fost redactor la Editura „Lumina”, secretar și mai apoi consilier al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

Placheta de versuri „Antene”, cu care și-a realizat debutul în anul 1968, a fost urmată de cărțile de poezie „Sens”, „Dealuri”, „Copilul teribil”, „Cuvinte de chemat fetele”, precum și de volumele de proză „Sacla”, „Portocala”, „Toi”, „Era vremea să iubim” și altele.

Nicolae Esinencu este autorul pieselor „Grand prix”, „Tabachera”, „Fumoarul”, „Oameni de paie” și al scenariilor de film „Tunul de lemn”, „Vîltoarea” și „Doi saci cu moldoveni”. A editat și cărți pentru copii, printre care „Harbuzul lui Fănel”, „Bună dimineața”. Pe parcursul anilor 1999-2004, Nicolae Esinencu își adună opera în „Scrieri alese”, editate în șase volume.

Prin creația sa Nicolae Esinencu s-a afirmat și va rămîne în conştiinţa publică drept un scriitor nonconformist, care a contribuit la înnoirea literaturii, la scoaterea ei din anchilozare ideologică, fapt pentru care nu era și nu putea fi agreat de autoritățile regimului totalitar.

Pentru merite deosebite Nicolae Esinencu a fost distins de mai multe ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, cu ordinul „Gloria Muncii” și cu distincția supremă a statului „Ordinul Republicii”. 

Dumnezeu să-l odihnească în pace. 

Nicolae Timofti, Andrian Candu, Pavel Filip,  Monica Babuc, Arcadie Suceveanu

(Editor M. Jantovan)

img16003334

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!