Viitorii ofițeri au depus jurămîntul militar
18:20 | 09.09.2016 Categorie: Societate
Chișinău, 9 sep. /MOLDPRES/. Studenții anului I de la Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” (AMFA) au depus astăzi Jurămîntul Militar în cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul instituției de învățămînt, informează MOLDPRES.
Potrivit comandantului (rector) al Academiei, colonel Sergiu Plop, jurămîntul a fost depus de 59 de studenți, care după absolvirea liceelor au susținut testele de admitere la studii la cele trei facultăți ai academiei – infanterie, artilerie și transmisiuni. ”Pe parcursul anilor de studii, studenții vor avea șansa să cunoască lideri în domeniul studiilor militare de la cele mai prestigioase instituții de învățămînt din străinătate, să participe la exerciții naționale şi internaţionale şi să reprezinte Republica Moldova la forumuri peste hotare”, a menționat comandantul AMFA.
În acest an, la Academia Militară au fost înmatriculați 72 de studenți, dintre care doi studiază în SUA, cîte unul în România şi Grecia. Nouă studenți au fost înmatriculați fiind ostași în termen în unitățile militare.
Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” este unica instituție de învățămînt militar superior din țară și pregătește cadre de ofițeri pentru toate unitățile militare ale Armatei Naționale. Durata studiilor este de 4 ani, după care absolvenții sînt avansați la gradul de ”locotenent”.
(Reporter V. Rusu, editor A. Răileanu)