ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ungaria va susţine R. Moldova în continuarea parcursului european, declară ministrul ungar de Externe

10:53 | 13.09.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Ungaria va susţine Republica Moldova în continuarea parcursului european. Declaraţia a fost făcută astăzi de către ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjartó, în urma întrevederii cu şeful diplomaţiei moldoveneşti, Andrei Galbur, informează MOLDPRES.

În cadrul unei conferinţe de presă, Péter Szijjartó a menţionat că Ungaria este un susţinător puternic al integrării R. Moldova în Uniunea Europeană. „Sîntem bucuroşi că Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare pentru implementarea Acordului de Asociere RM-UE a fost îndeplinită în proporţie de 90%. Ungaria va susţine în continuare relaţiile de cooperare cu R. Moldova, în special în domeniul farmaceutic, agricol şi mai ales cel economic prin crearea unei linii de creditare în valoare de 61 de milioane de euro, destinate pentru intensificarea relaţiilor comerciale dintre întreprinderile din Ungaria şi agenţii economici din R. Moldova”, a specificat şeful diplomaţiei ungare.

La rîndul său, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a declarat că „îndeplinirea Foii de parcurs dă dovadă de faptul că Guvernul şi Parlamentul ţării ştiu să se mobilizeze într-o fază mai dificilă. Ulterior, ne vom axa pe realizarea în practică a tuturor punctelor regăsite în Foia de parcurs, iar în baza rezultatelor obţinute partenerii europeni ne vor oferi sprijin şi asistenţă”, a afirmat Galbur.

Ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjartó, efectuează astăzi o vizită de lucru în R. Moldova, în cadrul căreia şeful diplomaţiei ungare va avea întrevederi cu Preşedintele ţării Nicolae Timofti, Preşedintele Parlamentului Andrian Candu, Prim-ministrul Pavel Filip, precum şi cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img16007251

img16007251

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!