ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu efectuează o vizită în SUA

13:51 | 28.09.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Andrian Candu efectuează o vizită în SUA, în perioada 28 septembrie – 5 octombrie 2016, relatează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

La Washington, Andrian Candu va participa la lucrările Adunării Anuale a Băncii Mondiale și Fondului Monetar Internațional. Speakerul va avea întrevederi bilaterale cu conducerea Băncii Mondiale și a Fondului Monetar Internațional.

Agenda vizitei în SUA a Președintelui Parlamentului include importante întrevederi cu autoritățile publice din SUA, cu partenerii de dezvoltare și cu reprezentanții mai multor think tank-uri. La Washington, Andrian Candu va purta o serie de discuții la Congresul Statelor Unite, Departamentul de Stat, Consiliul Atlantic, Fondul German Marshall și Organizația ”Freedom House”.

Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederilor vor viza evoluțiile din țară și din regiune, agenda europeană a Republicii Moldova, nivelul de implementare a Acordului de Asociere cu UE, precum și impulsionarea relațiilor de parteneriat moldo-americane.

În alt context, Speakerul Andrian Candu, împreună cu Ambasada Republicii Moldova în SUA, va oferi o recepție cu ocazia a 25 ani de independență a Republicii Moldova. Evenimentul va avea loc pe data de 29 septembrie 2016, la Librăria Congresului SUA, fiind așteptați peste 200 de personalități politice din SUA și reprezentanți ai diasporei naționale.

(Editor L. Alcază)

img16007694

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!