ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova a înregistrat o evoluție impresionantă în clasamentul Băncii Mondiale privind mediul de afaceri

16:18 | 26.10.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Republica Moldova a urcat opt poziții, pînă pe locul 44 din 190 de țări, incluse în clasamentul Grupului Băncii Mondiale privind mediul de afaceri, după o evoluție la fel de impresionantă în ultimii doi ani, informează MOLDPRES cu referire la raportul "Doing Business 2017" lansat pe 25 octombrie.

Potrivit rapoartelor anterioare, Republica Moldova a urcat de pe locul 82 în anul 2013 pe 63 în 2014 și respectiv 52 anul trecut. Reducerea costurilor inițierii afacerilor, simplificarea procesului de racordare la rețelele de energie electrică, eliminarea obligației de a prezenta informația privind taxele sociale pe suport de hîrtie și alte schimbări, au condus la îmbunătățirea mediului de afaceri, constată autorii raportului Băncii Mondiale.

În clasamentul Băncii Mondiale, Republica Moldova se situează imediat după Ungaria, Belgia și Croația și devansează ţări ca Cipru, Serbia, Italia. Dintre ţările ex-sovietice cea mai bună poziţie a ocupat-o Estonia (locul 12), urmată de Letonia (14), Georgia (16), Lituania (21), Kazahstan (35), care, de asemenea, au urcat cîteva locuri în clasamentul din acest an. România este plasată pe locul 36, iar Ucraina ocupă poziția 80.

Cea mai bună poziție (21) Republica Moldova o ocupă la capitolul ”înregistrarea proprietății” și respectiv 32 în ceea ce privește creditarea afacerilor. Cele mai proaste note continuăm să le avem la capitolul ”eliberarea permiselor de construcție”, unde ne clasăm pe poziția 165.

În anii 2005-2015, Republica Moldova a efectuat 26 de reforme ce a condus la îmbunătăţirea mediului de afaceri, iar procentul de puncte acumulate a crescut de la 54,5 în 2005 la 66,6 în 2014 și respectiv 72,75, potrivit ultimului raport, punctajul maxim fiind 100.

Raportul anual ”Doing Business” al Grupului Băncii Mondiale analizează reglementările aplicate afacerilor într-o economie, inclusiv privind lansarea afacerii, obținerea unui credit, comerțul transfrontalier, plata impozitelor, precum și insolvabilitate. Clasamentul agregat al mediului de afaceri se bazează pe scorurile pentru 11 domenii și include 190 țări.

Cel mai atractiv stat pentru a face afaceri, potrivit raportului Doing Business, este Noua Zeelandă, care a întrecut Singapore, clasat în ediția raportului din anul 2017 pe locul doi. Cea de-a treia țară cu cel mai potrivit climat pentru afaceri este Danemarca. În clasament urmează țări precum Coreea de Sud, Norvegia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Suedia, Macedonia și regiunea Taiwan, China.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img16008480

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!