ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O delegație a Comisiei de la Veneția efectuează o vizită de documentare la Chișinău

17:53 | 02.11.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 2 nov. /MOLDPRES/. Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a avut astăzi o întrevedere cu delegația Comisiei de la Veneția, aflată într-o vizită de documentare la Chișinău în perioada 1-4 noiembrie curent, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Delegația Comisiei de la Veneția a venit în Moldova pentru a se documenta referitor la opiniile existente pe marginea proiectului 281 din 09.07.2014 pentru modificarea și completarea unor acte legislative, care introduce noțiunea „mandatului de securitate” și proiectul 161 din 13.04.2016 privind modificarea și completarea unor acte legislative. Aceste proiecte au provocat multe reacții și dezbateri în Parlament și în societate. Potrivit vicepreședintelui Parlamentului, orice modificare a legislației trebuie să țină cont, în mod prioritar, de respectarea drepturilor omului. De aceea, în dezbaterile care urmează pe marginea proiectelor sus-menționate, Parlamentul trebuie să analizeze dacă aceste modificări nu afectează sub nicio formă dreptul la viață intimă, familială și privată; dreptul la libera exprimare a opiniei; secretul corespondenței, precum și alte drepturi prevăzute de Constituția Republicii Moldova. Legislativul va dezbate aceste proiecte după ce va primi opinia și expertiza Comisiei de la Veneția.

La întrevedere au participat și reprezentanții fracțiunilor parlamentare: Vladimir Țurcan, reprezentantul fracțiunii PSRM, președintele Comisiei drepturile omului și relații interetnice; Tudor Deliu, președintele fracțiunii PLDM, vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități; Dumitru Diacov, vicepreședintele fracțiunii PD și Valerian Bejan, reprezentantul fracțiunii PL.

Delegația Comisiei de la Veneția se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova în perioada 1-4 noiembrie curent. Pe parcursul vizitei, membrii delegației vor avea întrevederi cu reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, cu deputații din Comisia securitate națională, apărare și ordine publică, Comisia juridică, numiri și imunități, Comisia drepturile omului și relații interetnice, precum și cu societatea civilă.

(Editor A. Răileanu)

img16008742

img16008742

img16008742

img16008742

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!