„Promo-LEX” a constatat încălcări în desfăşurarea procesului electoral
12:21 | 11.11.2016 Categorie:
Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Misiunea de observare „Promo-LEX” a constatat mai multe încălcări în desfăşurarea procesului electoral din cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale. Declaraţia a fost făcută astăzi de către directorul organizaţiei și șeful misiunii de observatori Promo-LEX, Pavel Postică, în cadrul unei conferinţe de presă, informează MOLDPRES.
Potrivit Promo-LEX, în urma numărării paralele, în rezultatele finale prezentate de către Comisia Electorală Centrală (CEC) au fost depistate diferenţe în date în cazul mai multor concurenţi electorali: Mihai Ghimpu, Iurie Leancă, Dumitru Ciubaşenco, Maia Sandu, Igor Dodon, Silvia Radu şi Maia Laguta. „Diferenţele depistate sînt minore, ceea ce ar însemna că acestea nu ar fi influenţat semnificativ rezultatele alegerilor. Astfel, conform datelor asociaţiei, Igor Dodon ar fi acumulat 47,98% (cu 0,74% mai mult) şi Maia Sandu 38,71% (cu 0,54% mai mult). Totodată, în cadrul procesării datelor finale ale primului tur al alegerilor prezidenţiale, au fost depistate 62 de procese-verbale eronate”, a spus Postică.
De asemenea, observatorii Promo-LEX au atestat o activitate deficientă a organelor electorale. „63% dintre acestea nu au răspuns la sunetele telefonice, ceea ce ar însemna că alegătorii nu s-ar fi putut adresa cu diferite întrebări. Totodată, au fost depistate erori în listele electorale şi conexiunea la internet”, a specificat Postică.
Observatorii au menţionat că în cadrul campaniei electorale s-ar fi întîlnit activităţi de denigrare şi piar negru, şi anume o tentativă la adresa candidatului Igor Dodon, şi cel puţin patru la adresa concurentului Maia Sandu.
Totodată, membrii Promo-LEX au sesizat implicarea instituţiilor religioase în campania electorală, ceea ce ar însemna o încălcare a prevederilor legale. În alte două cazuri s-a depistat utilizarea resurselor administrative, două cazuri de oferire a cadourilor, prînzuri gratuite, sau focuri de artificii, toate tentativele fiind în favoarea concurentului electoral - Igor Dodon.
La fel, s-a atestat cel puţin un caz de intimidare a observatorilor, prin refuzul prezentării unor informaţii şi trei cazuri în care un fost candidat la funcţia de preşedinte, Dumitru Ciubaşenco a participat la hramul mai multor localităţi în care a oferit bunuri şi certificate cu sume impunătoare, între 100-200 de mii de lei, în paralel făcînd agitaţie electorală pentru concurentul Igor Dodon. Această acţiune este calificată drept cadou electoral, care nu este admis în campania electorală.
Referindu-se la finanţarea campaniei electorale, observatorii Promo-LEX au specificat că în total au fost identificate venituri şi cheltuieli în sumă de peste 56 milioane de lei. „Cele mai multe venituri a acumulat Marian Lupu. Totuşi, niciunul dintre candidaţi nu a depăşit plafonul maxim admis de către CEC. Este de remarcat că, în două cazuri, resursele financiare au fost virate din contul partidului, cu scopul de a nu elucida transparenţa donaţiei – cazurile se referă la Dumitru Ciubaşenco şi Maia Sandu”, a specificat membrul asociaţiei Promo-LEX, Cornelia Călin.
Totodată, s-a stabilit că cele mai importante cheltuieli au fost destinate pentru publicitate şi materiale promoţionale, evenimente, transport, comunicaţii, sedii şi cheltuieli de consultanţă.
Raportul misiunii de observare a fost efectuat în perioada 28 octombrie - 10 noiembrie curent.