ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a făcut precizări cu privire la desfăşurarea celui de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial

17:31 | 11.11.2016 Categorie:

Chişinău, 11 nov. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a făcut astăzi mai multe precizări cu privire la desfăşurarea celui de-al doilea tur al scrutinului prezidenţial, care va avea loc duminică, 13 noiembrie curent, informează MOLDPRES.

Potrivit membrului CEC, Maxim Lebedinschii, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a anunţat că „buletinele destinate cetăţenilor moldoveni aflaţi peste hotarele ţării au fost preluate şi expediate către secţiile de votare din străinătate”.

Totodată, la şedinţa de astăzi s-a precizat că în ultima perioadă s-a mărit înregistrarea reşedinţei elevilor şi studenţilor din ţară. La fel, preşedintele CEC, Alina Russu, a anunţat că „mai mulţi conducători ai instituţiilor de învăţămînt au decis că în cazul în care elevii şi studenţii cu drept de vot vor absenta de la studii în ziua de luni, 14 noiembrie, lipsa acestora nu va fi catalogată drept nemotivată”.

Preşedintele CEC a reiterat faptul că mîine, 12 noiembrie, va fi ziua tăcerii, ceea ce înseamnă că nu va fi admisă agitaţia electorală, de aceea candidaţii electorali şi radiodifuzorii care vor încălca această prevedere vor fi sancţionaţi conform normelor legale.

La fel, pentru turul doi al scrutinului prezidenţial Comisia a anunţat despre acreditarea suplimentară a observatorilor atît cu statut naţional, cît şi internaţional. Numărul acestora este în prezent de peste 4600 de persoane.

În acelaşi timp, Comisia a reiterat faptul că, astăzi, concurenții electorali trebuie să prezinte rapoartele financiare privind mijloacele bănești acumulate și cheltuielile efectuate în campania electorală. Acestea trebuie depuse atît în format electronic, cît și pe suport de hîrtie sub semnătura persoanelor responsabile.

Rapoartele vor fi publicate pe pagina oficială a CEC, în termen de 48 de ore de la recepționarea lor.

img16009004

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!