ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu şi-a exprimat votul „pentru binele oamenilor din ţară”

12:38 | 13.11.2016 Categorie:

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Candidatul la funcţia de şef al statului din partea PAS, PPDA şi PLDM, Maia Sandu, şi-a exercitat astăzi dreptul de vot pentru alegerea preşedintelui ţării. Liderul PAS a declarat că a votat „pentru binele oamenilor din ţară”, informează MOLDPRES.

„Am votat pentru oamenii minunaţi ai acestei ţări, pentru oamenii care cred în adevăr, corectitudine, în muncă cinstită, educaţie şi bun simţ. Vreau să le mulţumesc celor care s-au mobilizat şi au ajuns la vot, le mulţumesc concetăţenilor noştri din diasporă, care parcurg sute şi mii de kilometri pentru a ne ajuta pe noi să construim acasă o viaţă mai bună. Am demonstrat că sîntem mulţi şi sîntem puternici”, a spus Sandu.

„Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să redăm încrederea cetăţenilor în R. Moldova, pentru asta eu voi numi în funţii oameni oneşti, integri şi profesionişti. Acesta va fi primul semnal că în țara noastră lucrurile se schimbă spre bine”, a spus liderul PAS.

În R. Moldova se desfăşoară azi turul doi al alegerilor prezidențiale directe. Cetăţenii vor alege între candidaţii care au acumulat cele mai multe voturi în primul tur de scrutin - preşedintele PSRM, Igor Dodon, şi liderul PAS, Maia Sandu.

Primele date preliminare privind rezultatele scrutinului vor fi prezentate în jurul orei 22.00.

img16009047

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!