ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Tineri cineaşti din nouă ţări vor participa la un festival internaţional de film la Chişinău

15:55 | 18.11.2016 Categorie: Cultură

Chişinău, 18 nov. /MOLDPRES/. Tineri cineaşti din nouă ţări (R. Moldova, Austria, Belarus, Georgia, Germania, Italia, Polonia, România şi Ucraina) vor participa la cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional al Şcolilor de Film "ClassFest", care se va desfăşura în perioada 21-26 noiembrie la Centrul Cultural „Odeon” din capitală, informează MOLDPRES.

Evenimentul este organizat de Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice (AMTAP) în colaborare cu Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” la Chişinău, Centrul Cultural „Akzente” în Moldova, Institutul Polonez din Bucureşti şi Institutul "Adam Mickiewicz" din Polonia.

În cadrul unei conferinţe de presă, care a avut loc astăzi la Chişinău, directorul Festivalului, decanul Facultăţii de Teatru, Film şi Dans al AMTAP, Svetlana Tîrţău, a menţionat că timp de şase zile, spectatorii vor avea ocazia să vadă filme diverse ca gen, formulă estetică şi stilistică, prezentate de studenţi din şcolile de film din cele nouă ţări participante.

Potrivit sursei citate, filmele redau conflicte sociale, contradicţii politice, subiecte actuale care vizează situaţia şi condiţia existenţială a omului în societatea contemporană.

„Noutatea ediţiei din acest an este că în premieră, în fiecare zi vor fi organizate ateliere de creaţie, susţinute de: Dorota Paciarelli, producătoare de film din Polonia, Philipp Fleischmann, regizor şi actor din Austria, Ovidiu Georgescu, regizor, scenarist şi actor din România, Eva Stotz, regizor, producătoare de film din Germania şi Vlad Druck, regizor, scenarist, director de imagine şi profesor din R. Moldova. De asemenea, pentru prima dată studenţii Şcolii pentru Film Independent FRIEDL KUBELKA, Viena, Austria, îşi vor prezenta filmele în cadrul ClassFest-ului, fiind susţinuţi de Forumul Cultural Austriac din România”, a precizat Svetlana Tîrţău.

Prezentă la eveniment, rectorul AMTAP, profesorul universitar Victoria Melnic a subliniat că Festivalul „ClassFest” a devenit o tradiţie şi şi-a exprimat speranţa că acesta va avea continuitate.

Festivalul Internaţional al Şcolilor de Film „ClassFest” este o acţiune artistică internaţională, unică pentru studenţii şi tinerii din Moldova, menită să promoveze valorile artei contemporane, să menţină şi să dezvolte dialogul intercultural şi schimbul de experienţă între şcolile de film, să încurajeze tinerii artişti, oferindu-le posibilitatea de a-şi prezenta cele mai bune producţii artistice.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc luni, 21 noiembrie, începînd cu ora 18.00, la Centrul Cultural „Odeon”, urmată de proiectarea filmelor de scurt metraj realizate de studenţii de la Universitatea de Stat de Teatru şi Film „Shota Rustavelli” din Tbilisi, Georgia.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img16009239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!