ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

RED Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie solicită majorarea tarifelor

18:05 | 12.12.2016 Categorie: Economie

Chişinău, 12 dec. /MOLDPRES/. RED Union Fenosa și Gas Natural Fenosa Furnizare Energie solicită majorarea tarifelor la serviciile de distribuţie şi de furnizare a energiei electrice cu 14 la sută, cu începere de la 1 ianuarie 2017. Cererile de majorare ale companiilor au fost plasate astăzi pa pagina Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), informează MOLDPRES.

Potrivit unui proiect supus consultărilor publice, Gas Natural Fenosa Furnizare Energie solicită majorarea tarifelor pentru populație cu 27 de bani, pînă la 2,19 lei pentru un kilowatt/oră.

ANRE anunță că aceasta are la dispoziție, potrivit prevederilor Legii cu privire la energia electrică din mai 2016, 15 zile lucrătoare de la publicarea cererilor menţionate pentru a prezenta Agenției comentarii și  recomandări cu privire la conținutul acestor documente.

Persoanele interesate pot expedia comentarii şi recomandări asupra proiectului supus consultării publice, în scris, prin poştă pe adresa ANRE: str. Columna 90, mun. Chişinău, prin e-mail la adresa: [email protected] sau la nr. de tel: 022 852 939.

Ulterior, ANRE va publica pe pagina sa web rezultatele examinării cererilor parvenite de la companiile nominalizate şi propunerile sale privind solicitările acestora de majorare a tarifelor. 

Consiliul de administrație al ANRE a decis la 12 martie 2016, după dezbateri în ședință publică, reducerea cu 11 la sută a tarifului la energia electrică furnizată populației de compania Gas Natural Fenosa Furnizare Energie. Autoritatea de reglementare a revenit la ajustarea tarifelor după ce în iulie 2015 a majorat tarifele la energia electrică cu 30.37 la sută, tarife care au intrat în vigoare după un audit efectuat la companiile de furnizare, pe 9 noiembrie.

La adoptarea deciziei de micșorare a tarifelor din martie 2016, ANRE nu a luat în calcul devierile financiare, formate în urma deprecierii monedei naționale. Ulterior, Ministerul Economiei și Grupul Gaz Natural Fenosa au semnat un aranjament, potrivit căruia recuperarea devierilor tarifare de către Gaz Natural Fenosa va începe la 1 ianuarie 2017 și va dura patru ani. Suma devierilor, ajustată la rata dobînzii, va constitui circa 1,75 miliarde de lei (peste 82 mln de euro).

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!