ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

România va oferi 650 de locuri în taberele de odihnă pentru cei mai buni elevi din R. Moldova

14:24 | 21.06.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. România va oferi 650 de locuri în două tabere de odihnă din județul Tulcea și orașul Tîrgu Neamț, pentru cei mai buni elevi din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut astăzi de către viceministrul Educației, Lilia Pogolșa, în cadrul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.

Din numărul total de locuri, 150 au fost alocate pentru elevii care au cîștigat la olimpiadele naționale și internaționale, celelalte locuri au fost repartizate prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în R. Moldova. „Aceste acțiuni comune vor facilita promovarea dialogului intercultural și a spiritului de apartenență la valorile europene. Mulțumim Guvernului României pentru numeroasele programe și proiecte întreprinse în vederea susținerii sistemului educațional din R. Moldova”, a spus Pogolșa.

Prezent la eveniment, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a menționat că în acest an vor fi oferite programe la tabăra de odihnă Oglinzi de lîngă Tîrgu Neamț și la tabăra din localitatea Sulina, județul Tulcea.

„Criteriile de selecție pentru participanții în program sînt: români de pretutindeni cu vîrstele cuprinse între 10 și 18 ani, participă pentru prima oară la program, au cunoștințe de bază ale limbii române, sînt cîștigători ai olimpiadelor sau concursurilor naționale și internaționale sau au rezultate bune la învățătură, sport, muzică, arte plastice și promovează identitatea românească. Elevii se pot aduna în grupuri de cel puțin 10 persoane, cu un însoțitor și cu toate actele în regulă”, a specificat Ioniță.

Programul organizat în taberele de odihnă va cuprinde activități educative, culturale și sportive, cursuri de limbă română, proiecții de filme și prelegeri de cultură generală. Cheltuielile sînt suportate de organizatori, participanții trebuie să achite doar transportul pînă la punctele de întîlnire. Tinerii vor pleca la odihnă în mai multe etape, ultima fiind la sfîrșitul lunii august.

Totodată, R. Moldova va oferi în acest an o sută de bilete pentru elevii din România la taberele de odihnă din țara noastră.

Programul de tabere ARC este dedicat etnicilor români din afara granițelor. Acesta este organizat de către Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în colaborare cu Ministerul Tineretului și Sportului din România și se află la cea de-a IX-a ediție.

(Reporter A. Plitoc, editor A. Răileanu)

img17004747

img17004747

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!