ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Moldovenii care muncesc peste hotare au trimis acasă în primul semestru peste jumătate de miliard de dolari SUA

13:19 | 28.07.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. Cetățenii Republicii Moldova care lucrează peste hotare au trimis acasă, în primul semestru al acestui an, prin intermediul băncilor mijloace bănești în sumă echivalentă cu circa 540 milioane de dolari SUA. Transferurile totale în favoarea persoanelor fizice s-a cifrat la 551 milioane de dolari, potrivit datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), informează MOLDPRES.

BNM precizează că aproximativ 2 la sută din totalul remiterilor reprezintă transferurile în favoarea nerezidenților aflați temporar în Republica Moldova, pensii (sociale și alimentare) și indemnizații, precum și plățile salariale în favoarea persoanelor fizice rezidente de la reprezentanțele instituțiilor financiare internaționale, organizații internaționale, reprezentanțele agenților economici străini din Republica Moldova.

Datele BNM relevă că transferurile de mijloace bănești au crescut, în primele șase luni ale acestui an, cu 9,7 la sută față de anul precedent și au depășit nivelul din 2015. Datele băncii centrale pentru jumătate de an confirmă constatările experților de la Institutul Național de Cercetări Economice care apreciau că majorarea transferurilor de la început de an, după scăderea cu 30 și 4,5 la sută, respectiv în anii 2015 și 2016, este un semnal pozitiv.

În luna iunie, cei mai mulți bani prin sistemul bancar au venit în Republica Moldova din Federația Rusă (38,71 milioane de dolari), Israel (17,80 milioane), din Italia - (13,20 milioane de dolari), SUA – (8,01 milioane), Marea Britanie – (5,26 milioane). Potrivit datelor BNM, s-a schimbat structura pe valute a transferurilor din străinătate în favoarea persoanelor fizice, remiterile în dolari SUA dețin ponderea principală de 49,0 la sută, în descreștere cu 0,9 puncte priocentuale comparativ cu iunie 2016, urmate de transferurile în euro  – 41,1 la sută (în creștere cu 5,0 puncte procentuale) și cele în ruble ruse – 9,9 la sută (în descreștere cu 4,1 p.p.).

Transferurile de mijloace băneşti din străinătate efectuate în favoarea persoanelor fizice (rezidente şi nerezidente) reprezintă sumele de bani remise în ţară prin intermediul sistemului bancar naţional, inclusiv prin sistemele de transfer internaţional de bani. Sumele sînt recalculate din valuta originală a transferului în dolari SUA la cursul oficial al BNM la data efectuării transferului. Datele nu includ decontările băncilor din partea stîngă a Nistrului.

(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)

img17005851

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!