ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Piața de telefonie mobilă a înregistrat o scădere a cifrei de vânzări, al doilea an la rând

10:46 | 23.08.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Numărul de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă a crescut ușor, cu puțin peste 1 la sută, în timp ce cifra de vânzări în acest sector s-a diminuat cu 3.3 la sută, în primul semestru față de perioada similară a anului 2016, și a continuat dinamica negativă înregistrată anul trecut, potrivit datelor publicate astăzi pe pagina web a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), informează MOLDPRES.

Specialiștii ANRCETI explică tendința de diminuare a vânzărilor de servicii de telefonie mobilă prin schimbarea preferințelor de consum al utilizatorilor de la telefonia mobilă la soluții alternative de comunicare prin rețeaua Internet, care sunt mai ieftine sau se oferă gratuit (Skype, Viber)   

Cifra de vânzări pe piața de telefonie mobilă s-a cifrat în ianuarie-iunie la un miliard 645 milioane de lei. Potrivit datelor prezentate autorității de reglementare de cei trei furnizori de servicii de comunicaţii mobile, scăderea volumului total al vânzărilor de servicii de telefonie mobilă a fost determinată, în temei, de micșorarea cu 6 la sută a vânzărilor de către Orange Moldova. Totodată, vânzările Moldtelecom au crescut cu 7.7 la sută, iar cele înregistrate de Moldcell – au sporit cu 1.3 la sută.

În prima jumătate de an, numărul total al utilizatorilor de servicii de telefonie mobilă s-a majorat, față de finalul anului 2016, cu mai bine de 47.6 mii și a alcătuit 4 milioane 476.9 mii. Creșterea numărului total de utilizatori a fost determinată de extinderea bazelor de clienți ale Orange Moldova și Moldtelecom. Primul furnizor și-a mărit baza de clienți cu 1,88 la sută, până la 2 milioane 616,1 mii, iar al doilea  furnizor – cu 1,37 la sută, până la 355,5 mii.

Analiza traficului de voce generat de utilizatori arată că aceștia continuă să dea preferință convorbirilor realizate în rețelele proprii și a celor direcționate către alte rețele mobile. Potrivit ANRCETI, traficul s-a ridicat în primul semestru la 2,3 miliarde minute și, respectiv, 500 milioane minute. Traficul mediu lunar generat de un utilizator a rămas la nivelul anului trecut și a însumat 261 minute (patru ore și 21 minute), iar durata unui apel a fost de 1,7 minute.

(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)

img17006380

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!