ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cei mai buni studenți de la Universitatea “A. Russo” din Bălți vor primi biciclete

13:17 | 06.09.2017 Categorie: Regiuni

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Administrația Zonei Economice Libere (ZEL) Bălți a decis să stimuleze cei mai buni studenți ai Universității de Stat „Alecu Russo” din aceeaşi localitate şi să-i motiveze pentru rezultate frumoase prin a le face cadou biciclete moderne, transmite MOLDPRES.

Iniţiativa a fost anunţată în cadrul lansării anului de studii 2017-2018 de către administratorul ZEL Bălți, Marin Ciobanu, care este şi preşedintele Consiliului pentru dezvoltare strategică instituţională a Universităţii. “Trei studenți, care vor avea cele mai bune medii la învățătură în primul semestru, vor intra în posesia a trei biciclete de curse. Prin această acţiune ne-am propus să promovăm modul sănătos de viaţă, dar şi să încurajăm studenţii talentaţi”, a menţionat Ciobanu.

Potrivit managerului, administraţia Zonei Economice Libere va continua şi în acest an negocierea cu companiile rezidente “în vederea formării, prin diverse programe, a unui buget de susţinere a studenţilor din Bălţi”.

Totodată, Marin Ciobanu a precizat că “pe platforma industrială din Bălți sunt realizate investiții de circa 50 mln de euro, iar până la finele anului curent vor fi create circa trei mii noi locuri de muncă, ceea ce oferă posibilităţi de angajare pentru studenții și absolvenții Universităţii “A. Russo”.

ZEL Bălţi include în prezent peste 40 de companii, printre care renumite întreprinderi din Germania şi Austria.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img17006768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!