ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost făcute publice rezultatele admiterii la studiile superioare

14:09 | 06.09.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/. Planul de admitere la studiile superioare de licență în universitățile din țară a fost realizat în volum de 74%. Totodată, planul de admitere la studii superioare de master a fost realizat în proporție de 84%, informează MOLDPRES.

Potrivit ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în anul 2017-2018, în instituțiile de învățământ superior au fost înmatriculate la studiile de licență peste 11 mii de persoane, 86% fiind încadrate în instituțiile publice, iar 14% în cele private.

La studiile superioare de master au fost înmatriculate peste 5100 de persoane, dintre care 92% vor studia în instituțiile publice, iar 8% în cele private.

Cel mai mare concurs la locurile bugetare s-a înregistrat la specialitățile: drept, finanțe, jurnalism și procese mediatice, contabilitate, tehnologii informaționale şi comunicaționale, arhitectură și managementul alimentației publice.

Totodată, cele mai multe locuri bugetare neacoperite în sesiunea curentă de admitere au rămas la specialitățile din domeniile de formare profesională: știinţe ale educaţiei, știinţe umaniste, știinţe fizice, matematică și statistică, tehnologii de fabricare și prelucrare.

La 1 septembrie curent, la licență au rămas neacoperite peste 700 de locuri cu finanțare bugetară şi aproximativ 3200 de locuri cu taxă, iar la studiile de master au rămas neacoperite în jur de o mie de locuri cu taxă.

În sesiunea 2017, admiterea a fost organizată în 18 instituții de învățământ de stat și 11 instituții private la 165 de specialități la Ciclul I – studii superioare de licență și la circa 500 de programe la Ciclul II - studii superioare de master.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!