ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fostul președinte georgian Mihail Saakașvili este acuzat oficial de trecerea ilegală a frontierei ucrainene

09:50 | 13.09.2017 Categorie: Externe

Kiev, 13 sep. /MOLDPRES/. Autoritățile ucrainene l-au informat oficial marți pe fostul președinte ucrainean Mihail Saakașvili că este acuzat de trecerea ilegală a frontierei, informează Xinhua, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Un document în acest sens i-a fost înmânat la Lvov.

Ministrul ucrainean de interne, Arsen Avakov, a precizat că este vorba de o infracțiune care poate fi pedepsită cu până la cinci ani de închisoare, adaugă DPA.

Saakașvili s-a întâlnit cu oficiali ai poliției și grănicerilor lângă hotelul de lux Leopolis din Lvov, unde s-a cazat după ce a intrat în Ucraina duminică. Susținătorii săi au forțat un cordon de militari și l-au tras pe teritoriul ucrainean. Anterior, autoritățile de la Kiev îi interziseseră să intre în țară, din Polonia, cu un autobuz, apoi cu trenul.

Fost președinte al Georgiei din 2008 până în 2013 și guvernator al provinciei ucrainene Odesa din mai 2015 până în noiembrie 2016, Saakașvili este în prezent apatrid. Țara sa de origine i-a retras prima cetățenia, iar în iulie anul acesta Ucraina a luat o măsură similară. El demisionase din funcția de guvernator și îl acuzase pe președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, că își jefuiește poporul.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17006960

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!