ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Partidul Liberal va boicota referendumul de demitere a primarului Dorin Chirtoacă

13:35 | 27.09.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Partidul Liberal (PL) va boicota referendumul local pentru revocarea din funcție a primarului general al municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele formațiunii, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.

Liderul PL a îndemnat cetățenii să nu iasă la vot și susține că „acest referendum a fost inițiat în baza unei decizii politice”. „Referendumul și cele două dosare penale sunt o dovadă în plus că este vorba de un dosar politic. Trebuie să păstrăm conducerea pro-europeană a capitalei. Puterea aparține cetățenilor, nu celor care cred că o au folosind unii oameni din instituțiile de drept. Pe 19 noiembrie trebuie să le dăm o replică serioasă și să îi potolim. Acest referendum va fi declarat valabil dacă rata de participare va fi de 200 de mii de persoane, de aceea îndemnăm cetățenii să nu ia parte la referendum, astfel acesta nu va fi validat”, a declarat Mihai Ghimpu.

Totodată, președintele liberalilor a îndemnat și celelalte partide pro-europene să susțină inițiativa de a boicota referendumul local.

Referendumul de demitere a primarului municipiului Chișinău va avea loc pe 19 noiembrie curent. Totodată, perioada electorală urmează să înceapă cu 45 de zile înainte de această zi.

Pentru ca Dorin Chirtoacă să fie demis din funcție, prin intermediul unui referendum, sunt necesare peste 160 mii de voturi. La fel, pentru ca referendumul să fie validat, la scrutin ar trebui să participe nu mai puţin de o treime din cei peste 647 mii de alegătorii înscrişi pe liste.

Edilul se află în fruntea capitalei din 2007, în prezent fiind la cel de-al treilea mandat. Primarul Chișinăului a fost reţinut la finele lunii mai de procurorii și ofițerii anticorupţie, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată. Totodată, procurorii anticorupție au anunțat la finele lunii august că edilul este cercetat penal într-o nouă cauză penală, în care este suspectat de depăşirea atribuţiilor de serviciu într-un dosar privind schimbarea modului de executare a titlurilor de acordare a spațiului locativ în capitală. Dorin Chirtoacă respinge acuzațiile și pledează nevinovat.

(Reporter A. Ciobanu, editor L. Alcază)

img17007423

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!