ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Artistul plastic Florentin Leancă a vernisat o expoziţie personală la Centrul „C. Brâncuşi”

17:52 | 28.09.2017 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 sep. /MOLDPRES/. O expoziţie personală a pictorului Florentin Leancă a fost vernisată astăzi la Centrul Expoziţional „Constantin Brâncuşi” al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova, informează MOLDPRES.

Expoziţia cuprinde 68 de lucrări, realizate de autor în ultimii cinci ani.

Vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici, Ghenadie Jalbă, a menţionat că Florentin Leancă are mai multe perioade în creaţia sa. „În ultimul timp, a trecut de la arta decorativă la pictura de şevalet. Este pasionat de oraşul vechi. El mizează mult pe culoare. În acest sens, este un colorist inconfundabil”,  a accentuat Ghenadie Jalbă.

În context, criticul de artă Constantin Spânu a subliniat că picturile artistului se evidenţiază prin semantica culorilor şi profunzimea umană a imaginilor, iar directorul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, Valeriu Matei, a remarcat că Florentin Leancă este un spirit creator, care şi-a găsit în pictură matricea stilistică a unor culori aşezate.

Florentin Leancă s-a născut la 29 august 1966 în oraşul Floreşti. În 1986 a absolvit Colegiul de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, iar în 1999 – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. În 2001 a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici din Moldova. În anii 2001-2009 a fost vicepreşedinte al UAP. Florentin Leancă a fost distins cu premii la expoziţii de pictură din R. Moldova şi România.

Expoziţia va fi deschisă până la 15 octombrie.

(Reporter N. Roibu, editor A. Răileanu)

img17007497

img17007497

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!