ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un antreprenor din Bălți a fost reținut pentru trafic de influență

10:19 | 03.10.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Directorul unei Societăți pe acțiuni din Bălți a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție pentru trafic de influență. Bărbatul, împreună cu un alt angajat al întreprinderii, ar fi cerut și primit 1 000 de euro pentru privatizarea unui apartament, informează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al Centrului Național Anticorupție, cei doi suspecți ar fi susținut că pot influența membrii comisiei de privatizare a spațiilor locative din fondul de locuințe al Primăriei Bălți, pentru aprobarea trecerii unui apartament în posesia denunțătorului.

Totodată, procurorii încă nu au stabilit identitatea celuilalt bănuit care a acționat în complicitate cu directorul societății pe acțiuni.

În urma acumulării probelor, antreprenorul a fost recunoscut în calitate de bănuit și reținut pentru 72 de ore.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru trafic de influență. Dacă vor fi găsiți vinovați, cei doi riscă până la șase ani de închisoare sau amendă de până la 200 mii de lei.

(Reporter A. Ciobanu, editor A. Răileanu)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!