ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marea Britanie consideră atacurile cibernetice la fel de periculoase precum terorismul

19:17 | 09.10.2017 Categorie: Externe

Londra, 9 oct. /MOLDPRES/. Marea Britanie a fost în ultimul an ținta a circa 600 de atacuri cibernetice semnificative care au necesitat un răspuns coordonat la nivel național, a precizat într-un articol publicat luni de cotidianul Daily Telegraph directorul general al Centrului de ascultări și decodificări al serviciilor secrete britanice (GCHQ), Jeremy Fleming, informează AGERPRES, citată de MOLDPRES.

El a menționat că din acest motiv resurse financiare considerabile din bugetul acestei instituții vor fi alocate transformării ei într-o 'ciber-organizație' și a atras atenția că atacurile cibernetice au devenit la fel de periculoase precum terorismul.

'Adversarii noștri sunt foarte rapizi în a găsi modalități de a ne face rău. Observăm acest lucru în modul în care teroriștii își schimbă constant armele sau cum statele folosesc întreaga gamă de instrumente pentru a fura secrete, pentru a câștiga influență și a ne ataca economia', explică Jeremy Fleming.

Publicarea articolului său survine în contextul în care Serviciul Național de Sănătate al Marii Britanii (NHS) și Parlamentul de la Londra au fost anul acesta ținte ale unor atacuri cibernetice atribuite în special Rusiei.

Pe de altă parte, săptămâna trecută s-a împlinit un an de când în structura GCHQ a fost creat Centrul Național pentru Securitate Cibernetică (NCSC).

Acest centru colaborează cu companii, instituții de învățământ și cu mass-media, spre deosebire de GCHQ, care acționează 'din umbră'. Dar Jeremy Fleming a evidențiat complementaritatea acestor activități, întrucât NCSC a contribuit la obținerea de date și a adus capabilități analitice și parteneriate, toate acestea ajutând atât la prevenirea atacurilor cibernetice, cât și la riposta împotriva acestora.

(Editor L. Alcază)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!