ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poroşenko: Ucraina şi Turcia vor intensifica cooperarea bilaterală

09:31 | 10.10.2017 Categorie: Externe

Kiev, 10 oct. /MOLDPRES/. Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei, a declarat, marţi, că ţara sa şi Turcia intenţionează să aprofundeze parteneriatul strategic, adăugând că a fost înfiinţată o linie directă de comunicare între preşedinţii celor două state, relatează Interfax şi ABC News, citate de MEDIAFAX şi MOLDPRES

Declaraţiile preşedintelui ucrainean au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinută alături de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

”Scopul nostru este să consolidăm parteneriatul strategic dintre Ucraina şi Turcia. Totodată, vrem să asigurăm încrederea, stabilitatea, dezvoltarea durabilă şi prosperitatea în întreaga regiune, pe baza normelor dreptului internaţional”, a declarat Poroşenko.

Liderul de la Kiev a mai precizat că Ucraina şi Turcia se străduiesc să intensifice cooperarea pe toate nivelurile ”în spiritul încrederii şi respectului reciproc”.

”Desigur, implementarea obiectivelor noastre va fi facilitată de o linie specială de comunicaţii, care a fost recent creată între preşedinţii Ucrainei şi Turciei”, a adăugat Poroşenko.

De cealaltă parte, Erdogan a afirmat că va continua să susţină suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, adăugând că Ankara nu va recunoaşte anexarea Crimeei de către Rusia. Preşedintele turc a precizat că Ankara va urmări situaţia tătarilor din Crimeea şi a mulţumit Kievului pentru faptul că le protejează drepturile.

 

 

/Editor M.Cucu/

img17007861

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!