ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderul PDM susţine că presiunile Rusiei au început după ce autorităţile de la Chişinău au demarat anchete despre Landromat

16:08 | 23.01.2018 Categorie: Politică

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Presiunile mari, inclusiv deschiderea de dosare pe numele meu, dar şi a colegilor, şi solicitări la Interpol, au început în momentul în care autorităţile de la Chişinău au demarat cercetări în cazul Landromat. Afirmaţia a fost făcută într-un interviu de liderul Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, comunică MOLDPRES.

Potrivit lui Plahotniuc, în momentul în care autorităţile au întreprins acţiuni concrete în ceea ce priveşte persoanele implicate în acest caz şi în momentul în care acest subiect a căpătat notorietate internaţională, au început şi presiunile. „Anumite persoane din Federaţia Rusă, direct interesate de acest caz, au încercat să determine guvernarea din Moldova să intervină pentru blocarea acestei anchete. Au fost, de asemenea, presiuni foarte directe asupra unor deputaţi în momentul în care se votau acele legi privind securizarea sistemului bancar, pentru că asta a însemnat inclusiv blocarea activităţii unor grupări din Federaţia Rusă care utilizau sistemul nostru bancar în scopuri ilicite. Presiunile s-au intensificat şi după ce a fost pusă în discuţie legea anti propagandă, precum şi alte iniţiative”, a spus şeful democraţilor.

Preşedintele PDM a menţionat că Federaţia Rusă a depus anul trecut peste 20 de solicitări către Interpol. „Vedeți de câtă imaginație au avut nevoie ca să inventeze atâtea fapte diferite. Nu a mers o acuzaţie, au căutat alta şi tot aşa, până ce au văzut că Interpol le tot respinge pe motiv că sunt acţiuni de hărţuire politică. Apoi au obţinut acele decizii judecătoreşti în speranţa că vor fi mai convingători la Interpol, dar şi acestea au fost respinse pe acelaşi motiv. Sunt şi alţi colegi, din Guvern sau Parlament, care au fost vizaţi în astfel de acţiuni de hărţuire politică, unii dintre ei, la fel, cu nenumărate solicitări trimise către Interpol”.

El a negat informaţiile apărute în presă precum că dosarele deschise de autorităţile ruse nu sunt decât nişte reglări de conturi personale. „Eu, până să fiu lider al Partidului Democrat şi să coordonez activitatea politică a Coaliţiei, nu am avut conflicte cu cei din Federaţia Rusă. Dimpotrivă, am avut o relaţie echilibrată, chiar dacă de unii eram acuzat în mod fals că încerc să scot Moldova de pe calea proeuropeană, în parteneriat cu ruşii. Astăzi, toată lumea poate judeca după acţiunile mele şi înţelege cât de false au fost acele acuzaţii. Și dacă vreți să aveți o mai mare claritate cu ce instrumente mediatice camuflate lucrează mai nou Moscova, vă recomand să analizați care sunt cele două televiziuni așa-zis pro europene, pe care le folosesc. Sunt televiziuni care, pe de o parte cer finanțări europene, pe de altă parte activează în aceste scheme de hărțuire politică derulate de serviciile secrete ruse. Cred că anul electoral ne va aduce multă claritate și în privința unor persoane care activează în interesul acestor servicii. Ele își ascund tot mai greu activitățile, urechiușele deja sunt la vedere”, a conchis Plahotniuc.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18000507

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!