ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ansamblul Naţional Academic „Joc” a prezentat un spectacol la Bălţi

12:23 | 30.01.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 30 ian. /MOLDPRES/. Un spectacol cu genericul „Energia vieţii” al Ansamblului Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc” a fost prezentat duminică pe scena Palatului de Cultură din Bălţi, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenţie, directorul general al Ansamblului, Aliona Strâmbeanu, a menţionat că acesta este primul spectacol al „Joc”-ului din acest an. „În faţa publicului au fost readuse nouă din cele 11 dansuri, pe care le avem acum în repertoriu: „Dansul răzeşilor orheieni”, „Mărunţica”, „Suita din Carpaţi”,  „Crăiţele”, „Căluşarii”, „Suita Bulgărească” ş.a. Spectatorii bălţeni ne-au primit foarte bine. Le mulţumim tuturor pentru aplauze şi inimi deschise”,  a mai spus Aliona Strâmbeanu.

Potrivit directorului Ansamblului, „Joc”-ul îşi va continua turneul la Tiraspol, Comrat şi Taraclia, iar în luna martie va închide cu un spectacol Festivalul Internaţional „Mărţişor” . Pe 23 martie, colectivul este invitat la un festival din Braşov, România.

La rândul său, conducătorul muzical şi prim-dirijorul Orchestrei  Ansamblului „Joc”, Vasile Goia, Artist al Poporului, a afirmat că publicul a fost foarte receptiv, este dornic de muzică şi dans. „Vom continua  să mergem prin raioanele şi oraşele ţării, unde ne-am convins  că suntem aşteptaţi”, a precizat Vasile Goia.

În cadrul spectacolului au mai evoluat cântăreaţa de muzică populară Maria Iliuţ, soliştii-instrumentişti Marin Gheras (nai), Valeriu Pădureanu (ţambal) şi Alexandru Focşa (acordeon). 

În prezent, director artistic al Ansamblului „Joc” este Grigore Paladi,  iar prim-maestru de balet – Eugen Sandu.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18000703

img18000703

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!