ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Memorialul de handbal masculin ”Anatol Pervanciuc” a desemnat laureații

15:53 | 02.02.2018 Categorie: Sport

Chişinău, 2 feb. /MOLDPRES/. A doua ediție a memorialului de handbal masculin ”Anatol Pervanciuc” a desemnat ieri, la complexul de sporturi Alexia din capitală, laureații, relatează MOLDPRES.

Câștigătoarea turneului a devenit echipa Olimpus-85 USEFS Chișinău. Aceasta a învins în primul meci disputat cu scorul 31-29 formația HC Odesa (Ucraina). Rezultatul primei reprize (16-12) nu punea la îndoială victoria gazdelor. Însă, sunt consemnate câteva ratări incredibile, iar echipa-oaspete își revine și aproximativ pe la mijlocul rundei a doua pe tabela de marcaj este fixat rezultatul de egalitate 23-23. Cu 10 minte până la fluierul final scorul este 25-25. Cu circa 5 minute până la încheierea meciului scorul este 27-27, după care urmează desprinderea dificilă a gazdelor de presiunea oaspeților și scorul final consemnat 31-29. ”Echipa s-a relaxat nepermis până la fluierul final. Jucătorii au considerat greșit că victoria este deja asigurată, deși mai urmau să joace atent încă minute bune”, a declarat pentru agenție antrenorul secund al echipei, Boris Pogonii.

Potrivit lui, greșeală a fost și libertatea în acțiuni permisă jucătorului odesit Dmytro Kovalenko, care a marcat 16 goluri în acest meci. Cum trebuie de jucat cu formația ucraineană au demonstrat în continuare handbaliștii de la PGU-Kartina Tiraspol. Ei l-au blocat, în primul rând, eficient mereu pe Dmytro Kovalenko și acesta a înscris de data aceasta doar 3 goluri. Meciul s-a încheiat cu scorul 40-27 în favoarea lor, care s-au clasat, grație acestei victorii, pe locul doi.

În partida Olimpus-85 USEFS – PGU-Kartina scorul a oscilat în favoarea fiecărei competitoare în repetate rânduri, dar finalul a aparținut gazdelor, care au învins cu 44-36. Un randament maximal în acțiuni au demonstrat spre sfârșitul ei frații Alexei și Alexandru Pervanciuc, Maxim Șipulin. ”De data aceasta, practic, totul ne-a ieșit, în special, în repriza a doua și în finalul ei”, astfel a comentat rezultatul înregistrat antrenorul-manager al clubului chișinăuian, Leonid Gordievschi.

Cel mai bun jucător al turneului a fost desemnat Alexei Pervanciuc.  Cel mai bun portar a fost declarat Anatol Cobzari, iar cel mai rezultativ handbalist a fost Maxim Șipulin, care a marcat 30 de goluri în cele două partide disputate. Toți laureații sunt legitimați la Olimpus-85 USEFS.

Câștigătoarea primei ediții a turneului, desfășurată anul trecut, a fost formația Politehnica Iași (România). Anatol Pervanciuc a dirijat lucrările de amenajare a mai multor terenuri de handbal în capitală. Complexul modern de sporturi Alexia este, de asemenea, rodul activității sale. S-a stins din viață în urmă cu doi ani. Numele său este purtat de Academia sportului, care activează la acest complex.

(Reporter I. Robu, editor A. Răileanu)

img18000833

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!