ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 90 de proiecte culturale vor fi finanţate din bugetul de stat în 2018

09:31 | 10.02.2018 Categorie: Cultură

Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Peste 90 de proiecte culturale, desfăşurate de asociaţiile obşteşti, vor beneficia de finanţare din bugetul de stat în anul 2018, în sumă totală de patru milioane lei, informează MOLDPRES.

Proiectele au fost selectate de către o comisie de experţi în urma unui concurs organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în conformitate cu un regulament aprobat de Guvern în 2014.    

Solicitat de MOLDPRES, secretarul de stat pentru cultură al ministerului sus-numit, Andrei Chistol a menţionat că acest concurs are drept scop de a susţine proiectele culturale de interes naţional, general şi comunitar, implementate de către uniunile de creaţie şi alte organizaţii obşteşti.

Potrivit oficialului, graţie sprijinului acordat de către Executiv, bugetul pentru finanţarea proiectelor culturale în 2018  practic s-a dublat faţă de anul trecut – acesta a crescut de la două la patru milioane de lei. „Ne bucură faptul că o bună parte din solicitări au venit de la asociaţiile culturale din teritoriu”,  a  subliniat Andrei Chistol.

Astfel, proiectele culturale din teritoriu vor beneficia de 660 mii de lei,  proiectele din domeniul muzicii - de 1090 mii de lei,  iar cele din domeniul literaturii – de 945 mii de lei. Proiectele din domeniul  cinematografiei vor fi finanţate cu  315 mii de lei,  cele din domeniul  teatrului – cu 310 mii de lei şi cele din domeniul artelor vizuale – cu 245 mii de lei.

Printre proiectele selectate care vor fi sprijinite financiar de Ministerul  Educaţiei, Culturii şi Cercetării se numără: Festivalul Internaţional al Şcolilor de Teatru ClassFest, ETHNO JAZZ  FESTIVAL, concertele de vară Moldovan National Youth Orchestra,  Festivalul-Concurs Transfrontalier „Răsune Fanfare, Fără Hotare”,  Salonul Internaţional de Carte Bookfest Chişinău,  Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret,  Festivalul Internaţional „Primăvara Europeană a Poeţilor”,  Festivalul-Concurs Naţional de Creaţie şi Interpretare a Romanţei Româneşti „Crizantema de Argint” ş.a.

Proiectele culturale desfăşurate de către asociaţiile obşteşti sunt finanţate de Ministerul  Educaţiei, Culturii şi Cercetării  începând cu anul 2009, în conformitate cu un regulament aprobat de Guvern.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img18001082

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!