ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului

18:37 | 13.02.2018 Categorie: Comunicate

Consiliul Naţional pentru Participare a trasat priorităţile pentru anul 2018

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. La 12 februarie curent, a avut loc şedinţa Consiliului Naţional pentru Participare (CNP). 

Principalele chestiuni puse în discuţie s-au referit la implicarea organizaţiilor societăţii civile în elaborarea Strategiei Naţionale Moldova 2030, la participarea ONG-urilor în procesul de evaluare a politicilor publice şi a performanţei ministeriale, precum şi facilitarea procesului de acreditare a organizaţiilor neguvernamentale în prestarea serviciilor sociale. În cadrul şedinţei au fost discutate şi subiecte ce au vizat reducerea termenului de înregistrare a ONG, crearea unui sistem de monitorizare a transparenţei decizionale şi cadrul instituţional de cooperare între Guvern şi societatea civilă. 

Dezvoltarea dialogului cu sectorul asociativ în vederea consolidării participării societăţii civile în procesul de luare a deciziilor rămâne o prioritate pentru Cancelaria de Stat, fapt reiterat în cadrul evenimentului de către Lilia Palii, secretarul general al Guvernului. 

Consiliul Naţional pentru Participare a fost instituit în baza Hotărârii Guvernului nr. 11 din 19.01.2010, modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 1430 din 28 decembrie 2016.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!