ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Erdogan va vizita Germania, în timp ce relaţiile cu Turcia se dezgheaţă

09:11 | 19.02.2018 Categorie: Externe

Ankara, 19 feb. /MOLDPRES/. Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan urmează să viziteze Germania odată ce un nou guvern german va fi instalat, a anunţat prim-ministrul Binali Yildirim într-un interviu realizat de agenţia dpa pe marginea Conferinţei de Securitate de la München, comunică MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

"Odată ce noul guvern german va fi format, va exista bineînţeles o vizită la cel mai înalt nivel", a spus Yildirim. "Preşedintele Erdogan va veni (în Germania) şi dna Merkel, cancelarul german, va veni în Turcia", a adăugat el.

El a mai spus că întâlniri mai frecvente vor avea loc în viitor la nivel de miniştri de externe.

Vineri, autorităţile turce l-au eliberat pe jurnalistul germano-turc Deniz Yucel după un an de detenţie pentru investigaţie. El a fost lăsat să plece din ţară, deşi se confruntă cu acuzaţii de sprijinire a terorismului.

Această punere în libertate a dat la o parte un punct major de conflict între cele două ţări.

În acest interviu realizat sâmbătă, Yildirim a mai spus că el crede că Erdogan şi alţi politicieni turci vor putea organiza mitinguri în Germania vizând numeroasa minoritate turcă de acolo.

"Întotdeauna am dori acest lucru. Aceste întâlniri cu oameni din Turcia sunt evenimente care nu ar trebui să tulbure Germania", a declarat el.

Anul trecut a existat o controversă cu privire la mitinguri politice în Germania înaintea unui referendum turc asupra modificării constituţiei acordând mai multe puteri preşedintelui.

Autorităţile germane au interzis anumite evenimente din motive de securitate. Guvernul turc a răspuns acuzând Germania că foloseşte "metode naziste".

(Editor M. Jantovan)

img18001310

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!