ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cca 200 mln de lei vor fi alocaţi în 2018 pentru proiecte regionale

12:01 | 19.02.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 19 feb. /MOLDPRES/. Circa 200 de milioane de lei au fost alocaţi pentru anul 2018 pentru implementarea proiectelor regionale din R. Moldova. Banii vor fi distribuiţi pentru realizarea a 35 de programe în diferite domenii, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost luată la 16 februarie, la prima şedinţă din acest an a Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale.

"Potrivit proiectului legii bugetului de stat pentru anul 2018, din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională  sunt alocate mijloace financiare în mărime de 200 mln de lei. Aproximativ 80% din banii fondului vor fi oferiți pentru proiectele în derulare din anii precedenți și altora inițiate în anul curent. Din numărul total de proiecte zece sunt pentru aprovizionarea cu apă și sanitație a localităților, opt pentru dezvoltarea infrastructurii de afaceri în regiune, cinci  pentru infrastructura drumurilor regionale și locale, precum și un proiect în domeniul managementului deșeurilor solide", a menționat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici.

Totodată, în cadrul ședinței s-a convenit ca proiectele din domeniul susținerii dezvoltării sectorului privat să fie considerate prioritare, în mod special, cele legate de crearea și dezvoltarea condițiilor de activitate a Zonelor Economice Libere, Parcurilor Industriale și Incubatoarelor de Afaceri.

Din numărul total de proiecte propuse spre finanțare pentru anul 2018,  11 urmează să fie realizate  în Regiunea Nord, 13 programe  în Regiunea Centru, şapte – în Sud şi patru proiecte în UTA Gagauz-Yeri.

(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)

img18001315

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!