ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile din Moldova au încheiat un nou acord cu OMS

10:42 | 21.02.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a semnat un nou acordul Bienal cu Biroul Regional al OMS pentru Europa. Documentul a fost semnat la 20 februarie 2018, la Podgorica (Muntenegru), comunică MOLDPRES.

Noul Acord este axat pe implementarea agendei din cadrul Strategiei Europene Sănătate 2020 și este aliniat la cel de-al doisprezecelea Program general de lucru al OMS pentru perioada 2014-2019, ce are drept scop facilitarea dialogului de politici privind strategiile şi politicile naţionale de sănătate direcţionate spre îmbunătăţirea sănătăţii publice şi a serviciilor de sănătate, acordarea asistenţei tehnice conform cunoştinţelor şi expertizei OMS la nivel național, regional şi global şi consolidarea procesului de guvernare în domeniul sănătății şi colaborării intersectoriale.

Conform noului document, OMS va oferi asistență tehnică Republicii Moldova în următoarele domenii: tratarea bolilor transmisibile și netransmisibile, promovarea sănătății, consolidarea sistemului de sănătate, inclusiv furnizarea serviciilor integrate, accesul la medicamente și sistemul de informare în domeniul sănătății.

Ministrul Sănătăţii, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari, a menţionat în cadrul evenimentului de semnare că noul acord va contribui la îmbunătățirea sistemului de sănătate din țara noastră.

„În toți acești ani, Biroul OMS din Republica Moldova a fost alături de noi și a răspuns prompt la solicitările țării noastre de a sprijini elaborarea politicilor pentru o dezvoltare durabilă a sistemului de sănătate și de îmbunătățire a sănătății populației. Avem aceleași scopuri și sunt sigură că vom reuși să obținem rezultate pozitive în aceste domenii, astfel încât, cetățenii să se simtă în siguranță și să aibă acces la servicii medicale performante și de calitate”, a opinat Cebotari.

Colaborarea dintre Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Republica Moldova este reglementată prin Acordul de Bază semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Biroul Regional pentru Europa al OMS la 21 iulie 1994, OMS fiind unul dintre principalii partenerii internaţionali ce acordă suport sistemului naţional de sănătate.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img18001385

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!