ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În zece grădiniţe din UTA Gagauz-Yeri va fi predată limba română conform unui program european

12:18 | 21.02.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 21 feb. /MOLDPRES/. Zece grădiniţe din UTA Gagauz-Yeri au fost incluse în Programul de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză pentru copiii din autonomie şi părinţii acestora, realizat de Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova (ANTEM) în parteneriat cu Executivul de la Comrat. Până în luna martie curent autorităţile vor monitoriza derularea proiectului, în vederea extinderii procesului de instruire, transmite MOLDPRES.

Proiectul este realizat în grădiniţe din Comrat, Ceadâr-Lunga, Vulcăneşti, Chirsova, Gaidar, Tomai şi Cişmichioi. Instituţiile sunt asigurate cu materialele didactice necesare, printre care şi o colecție de povești, snoave, povestiri, poezii și cântece, însoțite de suport audio. Materialele sunt elaborate în limbile română și găgăuză în cadrul proiectului "Integrare cu respect pentru diversitate" cu suportul financiar al Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE.

Programul de învăţare simultană a limbilor română şi găgăuză a fost lansat în 2017, cu sprijinul Agenţiei Elveţiene  pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).  Ieri, directorul Biroului SDC în R. Moldova, Simone Giger, a avut la Comrat o întrevedere cu guvernatorul UTA Gagauz-Yeri, Irina Vlah. Părţile au discutat proiectele susţinute de Agenţia Elveţiană în autonomia găgăuză, printre care şi programul iniţiat de ANTEM. În anul 2018, acesta urmează să fie finanţat de SDC, indică gagauzinfo.md.

În program sunt implicați 230 de copiii (5-7 ani) și părinții acestora. Ei au posibilitate să studieze în paralel limba română și găgăuză, fapt ce le favorizează coeziunea și integrarea lor lingvistică, socială și profesională și va contribui la păstrarea identității etnice și a patrimoniului cultural în regiune.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18001386

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!