ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Franţa: Guvernul a prezentat un proiect de lege controversat în materie de azil şi imigraţie

18:20 | 21.02.2018 Categorie: Externe

Paris, 21 feb. /MOLDPRES/. Guvernul francez a prezentat în şedinţa de miercuri un proiect de lege controversat în materie de azil şi imigraţie, informează AGERPRES și MOLDPRES citând AFP.

Proiectul, care prevede în special prelungirea duratei detenţiei administrative şi reducerea la şase luni a termenului de examinare a cererilor de azil, urmează să fie discutat în parlament în luna aprilie.

Una din măsurile principale, vizând facilitarea expulzărilor, este dublarea duratei maxime de reţinere, de la 49 la 90 de zile, sau chiar 135 de zile, pentru a apropia Franţa de media europeană. ''Problema principală ţine de legislaţia noastră, care, în raport cu legislaţiile europene, este mult mai favorabilă'', a subliniat ministrul de interne Gérard Collomb.

Deşi calificat drept ''echilibrat'' de Collomb, textul suscită critici şi preocupări chiar şi în rândul partidului prezidenţial, unde unii deputaţi îl consideră prea represiv.

În ce le priveşte, opoziţia de stânga şi asociaţiile de sprijin pentru migranţi denunţă un text ''profund dezechilibrat'' şi care reprezintă ''un regres net al drepturilor'', în timp ce dreapta şi extrema dreaptă consideră proiectul prea laxist, format din ''mici ajustări tehnocrate'', care nu înseamnă ''transformarea necesară a politicii de imigraţie''.

Mai multe instituţii din domeniul azilului se află în grevă miercuri, printre ele Oficiul francez pentru protecţia refugiaţilor şi apatrizilor (OPFRA) şi Curtea naţională a dreptului de azil (CNDA), care va avea joi o nouă zi de protest.

Imigraţia a fost una din temele campaniei prezidenţiale de anul trecut şi este constant ridicată de Frontul Naţional.

Franţa a înregistrat puţin peste 100.000 de cereri de azil în 2017, un record, în creştere cu 17% faţă de 2016. Dintre aceste cereri, 36% au fost aprobate. În 2014, Franţa număra aproape 6 milioane de imigranţi.

Potrivit unui sondaj BVA, majoritatea francezilor sunt favorabili dreptului de azil, însă 63% dintre ei consideră că ''există prea mulţi imigranţi'' şi doar 37% susţin acţiunea preşedintelui Macron în materie de migraţie.

(Editor L. Alcază)

img18001406

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!