ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cahul a devenit Capitala Tineretului-2018

13:18 | 23.02.2018 Categorie: Regiuni

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Municipiul Cahul a devenit Capitala Tineretului în anul 2018. Proiectul a fost lansat ieri în cadrul unei festivităţi, organizată în principala piaţă din localitate, transmite MOLDPRES.

”Faptul că anume Cahul a fost ales din nou Capitala Tineretului demonstrează că tinerii din acest oraș sunt ambițioși, motivați și plin de idei, iar acest lucru nu poate decât să bucure. Tinerii sunt o resursă vitală pentru dezvoltare, fiind agenții-cheie ai schimbării sociale, creșterii economice și inovației tehnologice. Este un moment important pentru că odată cu obţinerea acestui statut, Cahulul va fi mai vizibil, dar are şi noi angajamente”, a menţionat la eveniment Radu Rebeja, secretar de stat la Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

Municipiul Cahul a fost desemnat Capitala Tineretului-2018 pe 12 august anul trecut, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Internaționale a Tineretului, marcat la Varnița. Programul "Capitala Tineretului” reprezintă o iniţiativă preluată din experienţa Forumului European de Tineret şi presupune selectarea unei localităţi unde, pe parcursul unui an, sunt concentrate activităţile de tineret ale autorităţilor locale şi centrale, organizaţiilor neguvernamentale, structurilor internaţionale. Scopul programului constă în crearea oportunităţilor de dezvoltare multilaterală a tinerilor şi participării acestora în viaţa economică, socială şi culturală locală şi naţională.

Proiectul "Capitala Tineretului” se află la cea de-a VIII-a ediție. Anterior acest statut a fost deținut de localităţile Ungheni (2011), Cahul (2012), Ialoveni (2013), Soroca (2014), Sângerei (2015), Ialoveni (2016) şi Varnița (2017).

Pentru ediţia din anul curent la Cahul au fost planificate 25 de activităţi ce urmează să fie organizate cu sprijinul financiar al Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img18001468

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!