ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Administraţia Grădinii Zoologice din Chișinău a luat măsuri sporite pentru a proteja animalele de frig

11:57 | 27.02.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 27 feb. /MOLDPRES/. Animalele de la Grădina Zoologică din capitală vor primi mai multă hrană şi apă caldă în zilele geroase. Acţiunile fac parte dintr-un set de măsuri de protecţie adoptate de administraţia instituţiei, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenţie, Eugeniu Matveev, director adjunct pe sectorul zooveterinar al Instituţiei Ştiinţifice de Instruire şi Culturalizare „Grădina Zoologică”, a specificat că animale exotice printre care maimuțele, papagalii, cocorii sau pelicanul creț sunt închise în încăperi unde caloriferele și lămpile infraroșii funcţionează non-stop.

„Speciile mai rezistente la temperaturile joase precum leopardul zăpezilor, cangurul, cămilele, caprele, gâștele, antilopele, zebrele vor beneficia în zilele cu temperaturi joase de hrană mai multă şi de apă caldă. O parte dintre ele vor fi închise pe timpul nopţii în adăposturi speciale”, a spus Matveev.

Îngrijitorii de la zoo spun că, din cauza frigului, animalele mănâncă mai mult şi stau mai mult timp în adăposturi. Aceştia au spus că odată cu scăderea temperaturii s-a micşorat şi numărul vizitatorilor la Grădina Zoologică, acesta ajungând şi la câteva sute de oameni în zilele calde.

Meteorologii au anunţat astăzi Cod Galben de frig, cu intervalul de acţiune până pe 3 martie. Temperaturile vor coborî noaptea până la -10 -16 grade Celsius, iar ziua valorile termice vor oscila între -6 și -10 grade. 

Instituţia Ştiinţifică de Instruire şi Culturalizare „Grădina Zoologică” a fost fondată la 9 mai 1978 de către autorităţile locale ale oraşului Chişinău. În prezent, colecţia instituţiei numără 725 de specii de animale. Printre acestea sunt animale rare incluse în Cartea Roşie Internaţională.

Datele oficiale arată că anual Grădina Zoologică din Chișinău este vizitată de peste 300 mii de persoane. În cadrul instituţiei muncesc în jur de 100 de angajați.

(Reporter A. Zara, editor A. Răileanu)

img18001561

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!