ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Tiraspol a avut loc şedinţa ordinară a grupurilor de lucru pentru educaţie

07:45 | 01.03.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. La sediul Misiunii OSCE din Tiraspol a avut loc miercuri ședința ordinară a grupurilor de lucru pentru educație, cu participarea reprezentanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”. Delegația din partea Chișinăului a fost condusă de Igor Șarov, Secretar General de Stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

Partea moldovenească a menționat faptul că în vederea realizării angajamentelor convenite pe 25 noiembrie 2017 la nivelul reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, prin Hotărârea Guvernului cu nr.138 din 07.02.2018 „Cu privire la completarea punctului 9 din Regulamentul privind aplicarea apostilei” a fost instituit cadrul normativ necesar în vederea apostilării actelor de studii eliberate de Universitatea “Taras Șevcenco” din Tiraspol. În acest sens, reprezentantul Ministerului Justiției din Republica Moldova a expus procedura și pașii concreți ce urmează a fi întreprinși de către absolvenții instituției de învățământ menționate pentru a obține apostila.

În cadrul ședinței s-a vorbit și despre evoluțiile înregistrate în implementarea prevederilor Deciziei protocolare privind funcționarea școlilor moldovenești cu predare în grafia latină din regiunea transnistreană.

Totodată, discuțiile s-au axat și pe problema deplasării elevilor din instituțiile de învățământ din raionul Dubăsari, în scopul participării la diferite activități educaționale de nivel raional.

Părțile au convenit să mențină dialogul și activitatea dinamică a grupului de lucru pentru educație.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!