ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

18:05 | 01.03.2018 Categorie: Comunicate

Ministrul Monica Babuc a participat la întrunirea cu reprezentanții Autorităților Publice Locale

Chişinău, 1 mar. /MOLDPRES/. Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc a participat astăzi, 1 martie, la întrunirea primarilor și președinților de raioane organizată de Guvernul Republicii Moldova, care s-a desfășurat la Palatul Republicii. La eveniment au participat membrii Guvernului, primari, reprezentanți ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, ambasadori, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare.

Ministrul Monica Babuc a subliniat cât de importantă este cultura unui popor și că înscrierea ,,Mărțișorului”, a ,,Colindatului în ceată bărbătească” sau a tehnicilor tradiționale de realizare a scoarțelor în lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial UNESCO se datorează și aportului plenar pe care l-a adus comunitatea locală prin organizarea festivalurilor în diferite localități ale țări. De asemenea, ministrul a îndemnat reprezentanții comunităților locale să aplice la concursul proiectelor culturale organizat de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, cu atât mai mult că bugetul destinat acestora a fost majorat, iar numărul de aplicanți crește de la an la an: bunăoară, în 2018, din 91 de proiecte 39 % vor fi organizate în mediul rural, comparativ cu anul precedent doar 27 % le-a revenit acestor localități.

Oficialul a menționat că în acest an, în contextul desfășurării Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor – 2018”, vor fi organizate 26 concerte în diferite raioane ale țării: Anenii Noi, Bălți, Soroca, Glodeni, Căușeni, Criuleni, Ungheni, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Orhei, Nisporeni, Rezina, Strășeni, inclusiv 4 în oraşul Tiraspol susținute de cel mai redutabile colective artistice autohtone, precum Orchestra naţională de muzică populară ,,Lăutarii”, Orchestra Fraților Advahov, Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare ,,Joc” ș.a.

Totodată, ministrul Monica Babuc i-a invitat pe toți prezenți în sală la spectacolul de inaugurare al Festivalului, care va avea loc astăzi, cu începere de la ora 18:00, la Palatul Național ,,Nicolae Sulac”.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!