ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia a anulat discuţiile strategice prevăzute săptămâna viitoare cu SUA

12:44 | 02.03.2018 Categorie: Externe

Washington, 2 mar. /MOLDPRES/. Rusia a anulat discuţiile strategice prevăzute săptămâna viitoare cu Statele Unite ale Americii, după retragerea de ultim moment a unei delegaţii americane de la o reuniune pe tema securităţii cibernetice, a anunţat vineri ambasadorul rus la Washington, Anatoli Antonov, citat de agenţia TASS, transmit AFP, AGERPRES și MOLDPRES.

Ambasadorul Anatoli Antonov a calificat retragerea delegaţiei americane de la negocierile programate la sfârşitul lunii februarie, la Geneva, ca o ''decizie inamicală'', ce ''dă impresia că a fost planificată în avans şi care a dus la o degradare suplimentară în relaţiile'' dintre cele două state.

Rusia consideră, în consecinţă, că 'este imposibil' să ia parte la reuniunea prevăzută în zilele de 6 şi 7 martie la Viena, destinată discutării dificultăţilor pe care le traversează relaţiilor ruso-americane, dar şi altor chestiuni strategice.

Decizia Rusiei intervine la o zi după un discurs foarte ferm şi cu accente militariste al preşedintelui Vladimir Putin, în care acesta a lăudat noile arme ''invincibile'' ale Rusiei şi le-a cerut occidentalilor să ''asculte''.

În urma discursului, Washington a acuzat încă o dată Moscova că se sustrage obligaţiilor internaţionale.

''Aş dori să subliniez încă o dată că Rusia nu a încălcat (nici măcar) un singur acord de control al armamentelor şi de neproliferare, în dezvoltarea potenţialului său nuclear'', a scris pe Facebook ambasadorul Antonov.

''Se pare că Departamentul de Stat nu stăpâneşte foarte bine dosarul'', a ironizat diplomatul rus, subliniind că niciuna din armele menţionate joi de preşedintele Putin nu face obiectul tratatelor existente între Rusia şi SUA.

(Editor L. Alcază)

img18001715

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!