Iranul anunţă că şi-a triplat producţia de rachete
10:45 | 07.03.2018 Categorie: Externe
Teheran, 7 mar. /MOLDPRES/. Iranul şi-a triplat producţia de rachete balistice, a anunţat, miercuri, Amir Ali Hajizadeh, general al Gărzilor Revoluţionare din Iran, adăugând că programul balistic al Teheranului va continua să se dezvolte, a relatat agenţia Fars, citată de site-ul agenţiei de presă Reuters, preluat de Mediafax și MOLDPRES.
”În trecut a trebuit să ne explicăm acţiunile în faţa diverselor organisme internaţionale, însă acest lucru s-a schimbat. Producţia noastră (de rachete) s-a triplat”, a declarat generalul Amir Ali Hajizadeh.
Declaraţiile lui Hajizadeh au fost făcute în contextul în care ministrul de Externe al Franţei, Jean-Yves Le Drian, a efectuat o vizită la Teheran pentru a reitera sprijinul Uniunii Europene faţă de acordul nuclear semnat în 2015. Oficialii iranieni i-au transmis ministrului francez de Externe că dezvoltarea programului balistic nu încalcă prevederile acordului nuclear şi că acesta nu este negociabil. Anterior, Le Drian a avertizat că rachetele balistice ale Iranului pot parcurge mii de kilometri, aspect ce nu este în conformitate cu rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi depăşesc nevoile de securitate ale Iranului, iar dacă această problemă nu va fi rezolvată, Iranul riscă noi sancţiuni.
”Programul balistic al Iranului va continua să se dezvolte, iar puterile străine nu au niciun drept să intervină”, a declarat Masoud Jazayeri, purtătorul de cuvânt al Armatei iraniene, citat de site-ul agenţiei Tasnim.
(Editor A. Răileanu)